O poveste cu adevărat emoționantă…

Am avut un angajat ce abea a pornit în viață, era destul de tânăr…, avea deja 34 de ani, dar era neobișnuit. Ca să fiu sincer, tânărul nu era avea o memorie foarte bună, adică era amețit de felul său. Dar l-am angajat acum 6 ani și niciodată nu am regretat acest lucru.

Contrar așteptărilor, tânărul era conștient că nu inteligența nu este punctul lui forte și nici nu ascundea acest lucru. Mai mult ca atât, atunci când bărbatul a venit la interviu, primul lucru pe care mi l-a spus a fost umătorul:

– Bună ziua! Sunt mai prostuț de fel și nu ascund acest lucru. Dar am nevoie de acest loc de muncă, că să o pot ajuta pe mama mea. Ea nu poate să munceasă și are nevoie în fiecare zi de medicamente.

Aceste cuvine m-au dat pe spate, dar mi-am dat seama că persoana nu este în totalitate conștientă și poate avea anumite probleme de sănătate. Era totuși capabil să poată îndeplini anumite sarcini simple.

– Sunteți mult mai inteligent decât majoritatea populației care încearcă să-și ascundă idiotismul în orice fel, dar fără succes. De mâine puteți să veniți.

Din această zi tânărul a devenit prietenul tuturor angajaților. Așadar, Ion a muncit cot la cot cu alți colegi timp de 6 ani. Desigur, nu era ca ceilalți, dar era foarte sincer, punctual, corect și după părerea mea era cel mai bun angajat din toți pe care îi am.

După ceva timp, a reușit să o însănătoșească pe mama lui.

Alaltăieri, când am intrat în birou, după o absență lungă, secretara deodată m-a anunțat…

– Ion își dă demisia! Poate îl convingeți să mai stea?! Unde găsim pe altcineva la fel de valoros?

Am fost șocat! Cum adică demisionează? Unde? De ce? Am cerut să fie chemat în biroul meu. Peste 105minute Ion a intrat supărat în birou. Nici nu avea curajul să mă privească în ochi, se uita doar în jos…

– Ion ce s-a întâmplat? Ce nu-ți place la locul de muncă? Cineva te-a deranjat? Spune-mi cine te-a supărat și imediat concediez jumătate de echipă.

– Nu, nu, de ce spuneți asta? Îi îndrăgesc pe toți. Doar că… eu.. a… iată…

– Nu mai întinde, spune-mi care-i problema? Ai probleme cu mama?

– Nu, mama se simte foarte bine, mulțumesc… Vreau să mă căsătoresc!

La auzul acestor cuvinte am rămas fără cuvinte! Îndată m-am întrebat ”cum adică să se căsătorească?” Dar nu am îndrăznit să mai zic ceva. Ion este un om normal și nimic omenesc nu-i este străin… dar… m-am abținut.

– Este bine că te însori, toată lumea vrea să se căsătorească, nu doar tu. Potențiala mireasă, desigur dacă o ai deja își dorește același lucru?

– Desigur! Mă invită la ea de un 2 ani de zile. Vreau să plec în Norvegia împreună cu mama. Mă iubește foarte mult și o iubește și pe mama mea!

Nu mi-a plăcut deloc ce am auzit… Un bărbat cu probleme, autist… să fie invitat în Norvegia… împreună cu mama… Foarte straniu!

– Probabil este o fată deosebită, dacă vrei să pleci la ea împreună cu mama ta!

– Este foarte draguță, blondă și este mult mai deșteaptă decât mine, dle! Imediat vă arăt o poză cu ea.

Și Ion a scos din buzunar un iPhone X! Wow, mi-am zis eu, foarte interesant! Toți acești ani l-am văzut cu un telefon vechi pe care am încercat de câteva ori să-l furăm, pentru ca în sfârșit să-și cumpere un telefon modern! Și acum, ca să vezi, are un iPhone X!

– Este cadoul Carolinei, și tot ea a încărcat aici multe poze ale sale, ca să nu-i duc dorul…

În acest moment în mintea mea deja era haos. Mă așteptam să văd în fotografie o femeie de genul Pamelei Anderson din posterele vechi. Dar ceea ce am văzut m-a șocat! În fotografie era o fată cu părul blond cu caracteristicile persoanelor cu un sindrom cunoscut. Eu numesc aceste persoane ”Oameni luminoși”.

Nu sunt de vină că au un cromozom în plus. În rest, ei sunt la fel ca și noi, dar uneori sunt chiar mai buni decât noi! În orice caz, ei nu se consideră niște idioți doar pentru că avem un cromozom mai puțin!

– Într-adevăr este foarte drăguță! Felicitări ! Dacă totul este așa cum spui, te voi lăsa să pleci la frumoasa ta! Și voi fi fericit pentru tine! Dacă nu te superi aș vrea să vorbesc cu mama ta, ca să clarific niște detalii și voi cumpăra bilete de avion pentru ambii. Ok?

Ion era mereu bucuros și vesel…, dar asemenea bucurie pe fața lui nu am văzut de când îl cunosc! De dragul acestui zâmbet l-aș fi trimis și în Madagascar, oriunde și pentru orice bani!

Tânărul a început să bată din palme ca un copil, și-a sunat mama și mi-a dat telefonul să vorbesc cu dânsa. Și cel mai interesant lucru, pentru care consider că autiștii sunt mult mai inteligenți decât noi – după ce mi-a dat telefonul, Ion a ieșit din birou, ca să nu-mi audă discuția!

Cine din oamenii obișnuiți ar fi procedat la fel?! Nimeni nu ar fi procedat la fel, toți ar fi asultat ce se spune despre ei! Oameni deosebiți! Inteligenți și simțiți! De ce să nu fie fericiți ca oamenii obișnuiți? Mai mult ca atât, pot spune că acești oameni familiști, decât suntem noi, deoarece ei nu știu să ascundă lucruri, nu țipă, știu să iubească și să fie fideli toată viața!

Apropo, am vorbit cu mama lui Ion, ea într-adevăr o cunoaște pe această domnișoară și nu sunt motive de îngrijorare. Se pare că aparențele uneori înșeală. Plus, am și o doză de scepticism de care nu pot scăpa.

Peste o zi urmează să-mi duc fostul angajat și pe mama lui la aeroport, de unde vor zbura spre Norvegia.

Sunt sigur că vor fi cu toții fericiți, iar eu voi fi fericit pentru ei! În martie voi zbura și eu în Norvegia, ca să asist la nunta celui mai bun și celui mai pozitiv angajat din toți pe care i-am avut!

Loading...